Einevere

[Ema Snow]

• Isi dadu ochii peste cap, dar asculta. Pana la urma, Hawkeye nu era atat de aiurit pe cat credea lumea. Sau cel putin nu era atat de aiurit tot timpul.
  Ema se ghemui pe fotoliu, strangandu-si picioarele la piept. Ii placea sa doarma in fotoliul ala vechi de cand se stia, de cand se chinuia ore in sir sa se catere pe el, fiind mult prea mica si prea instabila pe propriile-i picioare. Se gandi la cadru, reconstruindu-l in minte. Si poate ca era bine sa inceapa sa numere.
  1… 2… 3… 4… 5…
  Marea cenusie in stanga, valurile albe conturand-o…
  30… 31… 32…
  Gardul scund ce prevenea accidentele si de care Einevere se tinuse cu toata forta…
  65… 66… 67…
  Strada rece, cele cateva masini parcate….
  120… 121… 122…
  Bucatelele mici de iarba, mult prea monotone…
  475… 476… 477…
  Si brusc era acolo. Se intoarse pe calcaie, privind spre locul in care se desfasurase scena luptei mai devreme. Si ea era acolo, cu parul ei negru usor ondulat si cu ochii impenetrabili. Einevere ii zambea delicat.