Einevere

[Ema Snow]

• Ingheta, uitandu-se cu ochi nesiguri, dar mustratori spre fata. Ce cauta ea in Irlanda de una singura, atacata de toti ciudatii? I se demonstrase in nenumarate randuri ca Irlanda era un loc ciudat, chiar si pentru un bautor de ceai. Oare viata Emei ajunsese acolo? Locuia acolo? Sau era doar un stil anost al sortii de a se repeta? Se cutremura si isi inchise ochii. Imaginile intunecate ii inundara mintea, iar ea nu rezista in fata amintirilor. Pur si simplu le lasa sa curga. Strada aglomerata pe care se strecurase in urmarirea a doi Devoratori. Aceeasi strada, in orele tarzii ale noptii, pustie. Ema, intr-un colt ferit privirii, asteptand si tot asteptand ca cei doi Devoratori sa iasa din cladire. Durerea surda din ceafa. Gandul enervat atunci cand realizase ca fusese o capcana, iar ea cazuse asemenea unui iepure. Privelistea camarutei subterane, in igrasie si semiintuneric. Rasul stirbit, barbatesc. Lumina albastruie, calda, a patronusilor. Aerul rece al noptii, usturimea umarului si padurile protectoare de langa Limerick.
  Cand isi deschise iar ochii, privirea Emei era tulburata. Se uita la Einevere, gandindu-se la cuvintele pe care i le zisese inainte. Primul lucru pe care Einy il facuse atunci cand o vazuse pe Ema fusese sa-i spuna cu patos ca ii pare rau si ca trebuia sa asculte. Asta o bloca pe Soimeanca. Deci… Einy vroise sa faca ceva, Ema ii interzisese, dar Einy tot o facuse, ajungand sa-si ceara scuze mai apoi si sa regrete pasul facut. Exact ca Ema in prezent. Zambi, amuzata si – de ce sa nu recunoasca? – mandra de faptul ca fiica ei va invata din experienta. Pentru ca o greseala ca asta nu insemna doar atat. Insemna ca Einevere o va asculta pe Ema pe viitor, ceea ce probabil va intari relatia lor cu mult, scutindu-le de cateva lucruri anapoda.