Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Observa instantaneu sclipirea ce se schimba in ochii Emei. Era pur si simplu prea obisnuit cu astfel de detalii, dar, chiar si asa, tot le remarca constient. O clipa, tanara Soimeanca i se paru speriata, ingrozita de ceva ce el nu putea intelege. Iar apoi groaza se transforma in furie oarba, iar furia in ceva mult prea ingrozitor pentru a-l asocia cu numele Emei. I se parea de-a dreptul malefica, poate prea capabila sa ucida. Nu se indoia ca Ema putea face asta, chiar deloc. Din contra, stia chiar ca fata ucisese, desi intotdeauna din motive ce nu tineau de dorinta ei, asa cum stia ca ea isi batea capul de fiecare data cand o facuse. Insa era, pana la urma, o parte din datoria fata de Ordin, uneori mai mult decat necesara supravietuirii. De data asta era complet diferit. Privirea Soimencei aproape ca il ingrozi. Hawk nu vroia altceva decat sa se faca mic intr-un colt si sa spere ca Ema nu se va uita la el prea curand. Ii trimitea fiori pe sira spinarii, desi incerca sa lupte impotriva senzatiei cat de logic, cat de rational putea. Din cine stie ce motiv, i se paru ceva teribil de dificil.
  Einevere paru sa remarce si ea schimbarea brusca din dispozitia Emei. Cumva, i se parea ceva destul de normal. Asta il facu pe Colin sa se intrebe cum aveau sa se desfasoare serile Emei atunci cand se va aseza la casa ei. Poate ca va face antrenamente de ‚duritate’, desi ideea i se parea mai mult decat cretina. Ema si ‚duritatea’. Da, ca membra a Ordinului, era intotdeauna ceva rece, de neatins cand venea vorba de temperamentul ei, dar chiar si asa, ea era intotdeauna oaza calma. Ca persoana, era ceva mai vioaie decat un simplu mort atunci cand isi dorea chestia asta. Poate ca nu se misca mult, dar era vie.
  Si apoi, la fel de repede precum aparuse, o scanteie de confuzie spala privirea fetei, lasand in urma aceeasi fata pe care Hawk o stia.