Einevere

[Ema Snow]

• Privi in gol, uitandu-se mereu si mereu la aceeasi pata de pe covor. Toata povestea asta rezolvase mai multe lucruri decat putea Ema spera. Aflasera cine era – cine avea sa fie – Einevere, li se oferise o posibilitate pentru ceea ce se intamplase pe Diagon – iar Ema stia instinctiv ca tot ea fusese prezenta acolo, indiferent de ce credeau altii – si stiau acum ca trebuiau sa fie mult mai atenti. Insa, de asemenea, stiau ca cel care pusese colierul gasit de Hawk si de Calliope era mort de foarte mult timp. O grija in minus; Ema nu se putea plange.
  Isi ridica privirea goala pentru a intampina un Soimean calm, dar hotarat. Zambi delicat. Era randul lui Colin si nu putea sa mai faca ceva. Nu de data asta. Asa ca se desfacu din pozitia ghemuita in care statea si se apuca sa-i spuna baiatului povestea pentru o alta zi. Ii spuse tot, fara sa mai ascunda ceva. Hawkeye fusese mereu deschis cu Ema, asa ca trebuia sa-i intoarca favoarea. Ii spuse despre noaptea in care plecase de la Hogwarts pentru a urmari cateva piste aflate. Ii spuse cum credea ca in sfarsit va scapa de Porrin. Ii spuse, cu o oarecare retinere referitoare la orgoliul ei ranit, cum fusese suficient de neatenta pentru a pica in capcana Devoratorilor. Ii spuse de zilele pierdute in camera intunecata si de toate loviturile pe care le suportase. Trecu repede peste faza legata de umarul ei, preferand sa precizeze ca era doar un semn al acelei perioade. Ii spuse de Limerick si de coastele Irlandei. Termina prin a-i spune cat de mandra era de el pentru ca in sfarsit Colin statea pe propriile lui picioare.