Einevere

[Colin Hawkeye Rovson]

• Asculta in liniste, cu ochii albastri mari si flamanzi, absorbind fiecare informatie venita de la Ema asemenea unui burete. Cand fata termina de povestit, Hawk putea recunoaste cu mana pe inima ca povestea cu Einevere i se parea de mii de ori mai credibila. Si totusi, avea dovezi si in cazul Emei. Absenta ei indelungata, rana de pe umar, felul in care reactiona mai nou, scanteia rece, inteligenta din ochii verzi prezenta acum pretutindeni, oricand.
  Ramasera in tacere. Colin chiar nu stia ce ar putea spune. Nu se vedea cu ‚ oh, mititica de tine!’ pentru ca nu era stilul sau si nici cu ‚ ai patit tu si mai rau’. Da, poate ca ultima chestie era adevarata, poate ca nu. Hawkeye nu avea de unde sa stie. Dar chiar si asa, simtea ca nu poate forta nota. Isi framanta degetele, gandindu-se si imaginandu-si cum fusese acel an pentru Ema. Brusc, se simtea prost ca fusese atat de egoist. Fusese suparat pe ea fiindca plecase fara sa-l anunte. Fusese suparat, deoarece nu mai avea pe cineva cu care sa vorbeasca despre of-urile sale fara sa fie nevoit sa spuna toata povestea de la inceput. Cu Ema era cel mai simplu momentan, deoarece ea ii stia trecutul si ii stia personalitatea. Stia felul in care reactiona, uneori chiar mai bine decat el insusi.
  Pana la urma, Colin se ridica de pe canapea si pasi iar peste masuta de cafea. O imbratisa si ii multumi pentru faptul ca fusese mereu alaturi de el. Si poate ca se inselase. Poate ca Ema nu era doar ca o sora mai mare. Poate ca era ca un fel de mama, asa cum avea sa fie pentru Einevere.