little things

[Evan F. Lovel]

• Evan o privi pe nou venită, ridicându-şi sprâncenele într-un mod sceptic. Ei, era frumoasă, nu ai ce zice, însă acum înţelegea băiatul de ce se spunea că nu le poţi avea pe toate.
  Pufni uşor auzindu-i cuvintele. Fetişcana părea cam pierdută în spaţiu şi era clar faptul că nu prea avea multă materie în craniu.
  
  - Mă bucur, spuse, cu un zâmbet ironic şi puţin batjocoritor.
  Apoi îşi îndreptă atenţia spre bătrânul cu care tocmai se bătuse, care acum avea faţa trasă, lipsită de vlagă, însă o strălucire în ochi care spunea clar că avea aceleaşi gânduri pentru fata blondă ca şi Evan.
  
  - Eşti bine ? întrebă Evan, simţindu-se stânjenit şi totodată strâmtorat de împrejurimile în care se găsea acum. Tocmai sărise la bătaie cu un om nevinovat pentru că trăsese o concluzie greşită. Ce fel de impresie şi-o fi făcut acel om despre caracterul lui Evan ?
  El nu reacţiona violent decât foarte rar şi chiar în acel moment pur şi simplu îşi pierduse firea vâzând restauantul bunicului său mort în grija unui om care nu îi era nici rudă, nici prieten, nici măcar cunoscut.
  Bătrânul încuviinţă din cap. În priviea lui, Evan fu surprins să găsească o oarecare duioşie şi înţelegere.
  
  - Tu eşti nepotul lui Jeb, nu-i aşa ? întrebă străinul, cu un zâmbet atotştiutor pe buze. Mi-a spus că avea să se întâmple ceva de acest gen. Ştii tu, înainte să moară. Oftă prelung, apoi îşi aţinti privirea albastră şi pătrunzătoare asupra băiatului. Însă au trecut mulţi ani de atunci şi nu mă aşteptam să văd că semeni atât de mult cu el.