little things

[Evan F. Lovel]

• Evan îl privi pe bătrân cu o uimire vădită, însă legă destul de repde lucrurile între ele. Jeb era un om cu o minte atât de asemănătoare cu a lui ! Ştia imediat cum se gândise şi cum le plănuis epe toate ca el să ştie ce să facă, iar acel bărbat să îi ia prăvălia ca să ţină în siguranţă moştenirea.
  
  Evan îl privi pe străin zâmbind. Acum era foarte nerbădător să afle ce spusese bunicul lui înainte să moară. Povestea era mai lungă şi Evan nu reuşise să îşi întâlnească bătrânul decât o dată în viaţă, la vârsta de patru ani, şi de atunci nu uitase nimic din înfăţişarea sau caracterul lui Jeb, care devenise un model pentru el.
  
  Îşi plimbă relaxat privirea prin încăpere, însă îi părea ceva schimbat. Prea linişte. Tresări uşor când îşi dădu seama ce lipsea de acolo şi se îndreptă repede, cu faţa albă ca varul. Nu. Nu se putea. Femeiuşca aceea, atât de prostuţă şi naivă ...
  Brusc, avea sens. Era un plan atât de bun, şi totuşi atât de simplu ! Şi el se lăsase păcălit, înşelat de aparenta lipsă de creier a unei femei ! Femeile nu erau niciodată proaste, doar se prefăceau. Cum putuse să fie atât de orb, încât să nu vadă ce se petrecea acolo ?
  
  Toate aceste gânduri şi mustrări se perindaseră prin mintea lui în mai puţin de fracţiune de secundă, în care el rămase trăznit în loc. Imediat, se năpusti spre scările şubrede de lemn, sub privirea uimită a lui Louis, care se ridică şi el brusc de pe scaun. Evan nu îl aşteptă, ci urcă scările, sărind două deodată, sperând doar să nu fie prea târziu. Ajuns la etaj, intră în camera în care ştia că stătea ascuns tot viitorul lui. Şi acolo era blonda.