little things

[Evan F. Lovel]

• Evan zâmbi la auzul cuvintelor Ninei. Se bucura că acum îi ştia numele. Îi făcea toată treaba mai uşoară şi comunicarea era mult mai accesibilă atunci când interlocutorii ăşi cunoşteau numele.
  Îşi reprimă zâmbetul care ar fii vrut să i se întindă pe faţă. Nina era inteligentă, descurcăreaţă şi provocatoare şi Evan se simţea aproape stârnit de toate calităţile ei.
  
  Totuşi, femeia tot femeie rămânea şi Evan avea câteva bănuieli în legătură cu locul în care ascunsese ea punguţa pe care el punea atâta preţ.
  Nu degeaba locul în care femeia ascundea mai demult lucrurile preţioase era 'în sânul cămeşii'.
  Cu toate astea, Evan nu se simţea atât de înjosit încât să caute cu privirea prin locurile nepotrivite aşa că trebuia să vină cu alt plan. Era complet pierdut şi nu avea habar ce vrea să facă, însă pe dinafară era foarte sigur pe el, relaxat şi stăpân pe situaţie.
  
  Păcălise mulţi oameni cu această tactică şi nu se îndoia că şi Nina o va muşca.
  - În primul rând, am auzit de această familie Thibault, şi numai cuvinte de laudă am pentru voi, membrii acesteia, spuse el, sincer. Se hotărâse ca, orice ar spune sau ar face, să nu fie în minciună. Pentru că numai adevărul ducea la rezolvare şi invers. Nu avea de ce să mintă, nu avea nimic de ascuns. Doar de protejat. Mă bucur să văd că mai există oameni care nu se sfiesc să îşi deschidă mintea în faţa societăţii şi să spună tot ce au pe suflet. Chiar dacă sora ta a fost puţin mişelică. Da, am cunoscut-o pe Julieta şi pot spune că nu îţi seamănă câtuşi de puţin.
  Evan îi zâmbi ştrengăreşte femeii şi aşeză braţele pe genunchi.