Child of light

[Fantine Tholomyes]

Nu putea sa se planga ca avuse o copilarie nefericita, ba din contra putea s-o numeasca cea mai frumoasa, mult prea asemanatoare cu cea a copiilor incuiati, cu povesti si jocuri incuiate, insa fara stelute rosii si bagheta magica.In cele din urma nu conta din ce lume esti, conta sa ai alaturi peroanele care sa te faca fericit!Ea le avuse, insa Dumnezeu i le luase prea devreme, mult prea devreme. Nu il judeca. Stia, ca cei buni pleaca mai devreme, sunt luati de Dumnezeu si dusi departe, intr-un univers paradisiac.De fiecare data cand privea stelele sau simtea vantul pe fata, sau ploaia picurand dulce isi amintea de acele persoane care o facusera fericita.Stia sigur ca ele ii trimiteau si ploile si curcubeul si fulgii si adierea de vant...Le simtea mirosul si mangaierile in fiecare dar...
Tatal sau fusese cel dintai erou al sau, prima sa dragoste.Isi amintea de jocul lor medieval, de muschetarul care salva mica printesa din ghearele balaurului fioros.Ii placea sa joace rolul micii printesite si sa fie salvata de tatal sau, ce aparea mereu de dupa fotoliul mare din fata semineului.Dar cel mai mult ii placea sa calareasca pe calutul care in noptile cu luna disparea fara a se mai intoarce cateva zile...Atunci mama devenea cea care aducea alinarea, cu povesti dulci si printi frumosi...Si sora, cea de care ascundea toate bomboanele si astepta sa vina tata si sa le imparta frumos in doua, lui neputand sa-i refuze.Acum iar fi dat toate bomboanele din lume, toate baghetele de zahar si toate broscutele de ciocolata, doar sa-i fie alaturi...

"Tatal tau, a fost foarte ambitios, si poate prea orgolios ca sa ne asculte.Mai avea si problema rabdarii...Nu putea sa mai suporte, viata aceea nu era pentru el, cauta libertate, si se saturase de lumea idilica cartilor.Voia sa-si traiasca viata pe-adevartelea.Nu il judec acum, a facut bine ce-a facut, a stiut sa traiasca frumos, dupa legile sale...Cand a facut 18 ani a fugit de-acasa, conflictul din seaara aceea il tin minte pana acum.Noi am fost cei care am gresit, facem totul ca sa se simta bine, insa uitam de ceea ce isi dorea el cu adevarat: libertate! Nici eu si nici bunicul tau nu ne-am facut griji din pricina aceasta.Stiam prea bine ca avea sa se descurce, iar daca intra in vre-un buluc si-ar fi pus "masca" de care sigur stii.Cred ca ai mostenit-o! Ai atatea trasaturi ce-ti dau de gol adevarata identitate!Profesorii de acolo si elevii stiu?Nu?"

Atatea amintiri si reprosuri ii bantuira mintea atat timp cat batrana vorbi rezemata de peretele proaspat vopsit. Cum adica sa stie?Era cel mai mare secret al sau!Exista o singura persoana care cunostea asta!Colin!Ir amintirile ii zburara spre Soimean!Ce facea oare in acel moment?Era cu Rose, langa lac?Sau poate cu Ema, in camera de zi a Soimilor, luindu-se peste picior?...Ahh!Trebuia sa puna capat acelor amintiri odata si pentru totdeauna, prea mult o influentau si ii era frica sa nu faca un pas gresit si sa renunte la "misiunea" sa... Nu intelegea de ce batrana pe care inca o considera o straina si nu putea sa o accepte ca bunica, vorbea la trecut, de parca tatal sau nu mai era printre ei! ...