Witch, please

[Colin Hawkeye Rovson]

• Trebuia sa fie un Sherlock. Daca se jucase de-a detectivul mai devreme, atunci sa o faca si acum. Isi inchise ochii si zambi atotstiutor. In realitate, ii era foarte greu sa-si dea seama cine se apropia. Presupuse ca era o fata, pentru ca un baiat ar calca cu mai multa forta. Si presupuse ca era oarecum grabita. Se trezi total bulversat de schimbarea brusca in ritmul pasilor, atunci cand acestia devenira mai saltareti, mai alerti, mult mai aproape de el.
  "Coliiiiin!"
  Se dezechilibra cand simti ceva impingandu-i umarul in jos si era cumva socat de faptul ca Arlin - caci aceea sigur era Arly, chiar daca vocea ei era ceva mai ragusita - avea asemenea forta. Lui ii paruse mereu o fiinta micuta si delicata, ingerasul ce te pocnea in fata cu stil. Si asta pentru ca putea sa te blesteme atat de politicos incat chiar ajungeai sa-i spui 'merci!' la final. Sau cel putin asta era impresia pe care i-o crea uneori. Soimarita visatoare, artista, dar incapatanata, puternica. Statu pentru o clipa cu picioarele incrucisate, usor inclinat, cu un umar mai jos decat celalalt. Intr-un final se dezmetici si se indrepta, rasucindu-se pe calcaie pentru a o privi pe tanara.
  " Micuto!" striga si Hawk, zambind larg si ducandu-si bratele in laterala. " Ce-ai facut? Te-ai atins de spanacul lui Popeye si eu nu stiu?" rase el.