The game of life is hard to play.

[Ema Snow]

The game of life is hard to play.
I’m gonna lose it anyway.

-Juls&Ema-

• Degetele lungi, palide, alunecau intr-un ritm vioi pe clapele albe. Era micul ei moment, pentru ca nu mai avusese parte de asa ceva de foarte mult timp. Pentru ca muzica era singurul lucru care o relaxa complet si pentru ca era felul ei de a se descarca. Ema zambea, lasandu-se purtata de valul muzical. Era fericita, in ciuda versurilor stranii puse pe o melodie alerta.
  " I try to find a way to make all our little joys relate without that ever-present hate, but now I know that it’s too late. The game of life is hard to play. I’m gonna lose it anyway. The losing card I’ll someday lay... so this is all I have to say: that suicide is painless. It brings on many changes and I can take or leave it if I please. The only way to win is cheat and lay it down before I’m beat... And to another give my seat for that’s the only painless feat"
  Gresi acordul mainii stangi, iar melodia se termina abrupt in mijlocul frazei muzicale, intr-un haos total. Ema isi ridica mainile instinctiv, ramanand cu ele suspendate in aer, cu degetele rasfirate, in timp ce se holba la clape ca si cand ar fi fost posedate. Socul trecu, iar tanara izbucni in ras. Fusese asa prostuta.
  Se ridica din fata pianinei si se uita in jur, inca amuzata. Sufrageria micutei familii Snow arata destul de demna pentru a primi pe cineva, insa Ema nu-si facea probleme. Pana la urma, era vorba de Julieta, iar Cercetasa ii era foarte draga. Spera doar ca invitatia pe care i-o trimisese prin posta via-bufnita (in ciuda bosumflarii iritante a albei Artemait) o bucurase.