Blue Jeans

[Ivy Thibault]

• Nina îşi adânci mâinile în buzunarele jachetei sale îmblănite în interior şi se uită în jur puţin dezorientată. În sfârşit, avea şi ea parte de o mică pauză în cariera de spionaj şi reluarea orelor de la Hogwarts, ceea ce o determinase să-şi viziteze oraşul natal. Parisul cu luminile lui extravagante şi cu boutique-urile elegante o atrase ca pe o albină spre stupul ei de mult uitat.
  Avusese nevoie de o pauză relaxantă aşa că puse de o parte botinele cu tocuri, rochiţele, pardesiurile şi ciorapii şi se înarmă cu un munte de tricouri simple, hanorace fără fermoar, pantaloni de trening, blugi comozi, ghete şi multe perechi de şosete călduroase. Aşa că Nina se plimba pentru prima dată sub acest nume pe străzile oraşului modei, îmbrăcată în cele mai comode haine ale ei.
  Îşi înfăşură fularul verde şi pufos pe lângă gât şi îşi aranjă bine căciuliţa patetică cu faţă de ursuleţi şi mănuşile simple, negre. Avea o jachetă maro, groasă, o pereche de blugi de un albastru închis şi nişte ghete îmblănite vernil. Normal că îşi murdărise jacheta pe o mânecă, stropită de o maşină, şi îşi udase blugii la bază din cauza belţilor în care sărise ca o nebună.
  Se învârtea de vreo trei ore pe străzile Parisului, depănând amintiri plăcute şi neplăcute, aşa că acum simţea mult nevoia de o pauză. Se orientă după prima cafenea pe care o văzu şi trecu strada în grabă spre ea.
  Clopoţelul sună cristalin când Nina deschise uşa şi fata închise ochii pentru un moment, lovită de o căldură binefăcătoare şi un miros delicios de ciocolată. Se uită zâmbind în jur, conştientă de culoarea roşie a nasului său.
  Se simţea atât de bine încât, normal, trebuia să fie şi ceva care să strice întreaga zi. I se păru că vede un băiat care seamănă cu Evan. Nu stai. Chiar era Evan.
  Zâmbetul îi pieri instant şi o apucă un val de ruşine când îşi aminti de ultima dată când îl întâlnise. Apoi, se înfurie pentru că simţise ruşinea şi îl privi urât pe băiat, ţintuită locului.
  Fu atât de surprinsă să o vadă pe sora ei lângă el, încât uită pentru câteva momente de furia ei. Se îndreptă curioasă spre cei doi, cu o expresie încruntată şi suspicioasă.
  - Julieta ! spuse ea, zâmbind. De ce nu mi-ai spus că vii în Paris ?