The game of life is hard to play.

[Ema Snow]

• Ema era pe punctul de a-i adresa o intrebare derutata. Cum adica nu uitase de ea? Cuvintele sunara cumva sucite in mintea sa si se intreba ce vroia sa spuna de fapt Cercetasa. Se uita la cutiuta pe care Julieta o pusese pe masuta joasa si ridica usor o spranceana. Cu o miscare ezitanta, Soimeanca ridica obiectul de pe masa si il deschise cu o grija exagerata, de parca putea sa-l rupa numai respirand deasupra ei.
  O lasa pe Julieta sa vorbeasca in timp ce se uita pierduta in albastrul pandantivului. Nu crezuse niciodata in expresia 'bijuteriile hipnotizeaza fetele'... Pana acum. Isi misca doar mana pentru a ridica un deget subtire spre prietena sa.
  " Stai asa.. Am nevoie de ceva timp sa-mi revin" murmura.
  Nu mai primise niciodata ceva atat de dragut. I se parea genial cum de o pietricica atat de finuta poate sa-i aduca atata fericire. Iar Ema nu fusese niciodata o materialista. Isi dadea seama ca nici acum nu era vorba de asa ceva, insa constientiza sentimentul din spatele gestului Julietei.
  " As parea o ipocrita daca spun ca te iubesc?" chicoti ea si se grabi sa-si puna colierul la gat.
  Se ridica si se duse tinta spre Julieta pentru a o imbratisa.
  " Multumesc! E superb!"
  Lua de pe o masa alaturata tava pe care o pregatise de dinainte. Cateva gustarele, doua pahare, servetele.
  " Pai, nu prea multe. Treaba si iar treaba. A trebuit sa rezolv cateva probleme cu Dawn si aproape am reusit sa scap de prostia aia de pe umar" raspunse in timp ce se misca de colo-colo pentru a aduce suc, apa si bere-zero. " Paris, zici? Cum asa?"