The game of life is hard to play.

[Ema Snow]

• Dadu absenta din umeri. O problema cu Dawn nu era niciodata ceva catastrofal. Era doar o problema cu Dawn. Oricat de intelegatoare erau surorile Snow cu cei din jur, atunci cand venea vorba de intelegere frateasca se pomeneau a fi doi Gica-Contra. Daca una spunea ca ploua si, in consecinta, este nevoie de o umbrela, cealalta se incapatana sa sustina ca se va opri si pleca numaidecat afara. Desigur, de fiecare data -dar absolut de fiecare data- cineva terminase udat pana la piele, ajungand acasa si dardaind precum o frunza, clantanind ritmuri alerte cu dintii.
  Zambi scurt, aducandu-si aminte de incapatanarea de neoprit a surorii sale. Ceea ce-i aminti ca Dawn ar fi trebuit sa apara la un moment dat pe acasa... Pana la urma, era intr-o mica vacanta, in timp ce cei de la Sanctuar se ocupau cu reamenajarea spatiilor. Nu ar fi surprins-o s-o vada pe Dawn intrand pe usa.
  Soimeanca ramase tacuta, privind-o pe Julieta fix, cu un sentiment ascuns. Il torturase pe Smith, deci. Ema stia prea bine sentimentul. Pana la urma, nu fusese niciodata ea insasi atunci cand avusese de a face cu nasul ei. Intotdeauna daduse dovada de o ura si o rautate de care nu se vedea capabila. Si stia din experienta ca, mai devreme sau mai tarziu, ceva va ceda, iar Julieta probabil va avea o marturisire stranie de moment, efervescenta de-a dreptul. Cel putin asa fusese in cazul Emei si a celor implicati in toata povestea cu Porrin.