Hello, hello - where did you go ?

[Ada McNair]

Mergand grabita pe holurile scolii, Ada bajbaia prin intuneric in speranta ca va gasi Aripa Spitalului. Inca de multa vreme trebuia sa ia un soi de scutire ce avea sa ii motiveze absenta ei indelungata de la Hogwarts, in schimb asistenta refuza sa i-o dea intrucat credea ca motivul a fost unul pueril. Desi problema a ajuns pana la urechile directorului, nimeni nu s-a sinchisit sa-i ofere vreo mana de ajutor. Astfel, dintr-o doza de nebunie si nervi, fata se hotarase sa isi faca singura dreptate mergand sa-si procure scutirea respectiva fara ajutorul nimanui.

"Cine naiba a facut scarile astea?" murmura Ada indignata in timp ce se izbi cu piciorul de o treapta " Trebuie sa urc zece etaje spoi sa cobor sapte ca sa ajung unde imi doresc. Nu puteau sa faca niste scari normale unde daca vrei sa urci - urci iar daca vrei sa cobori - cobori?" Si-ar fi dorit in momentul acela sa nu-si fi uitat bagheta in camera de zi deoarece ii era destul de greu sa ghiceasca drumul doar pipaind peretii si balustradele reci ai castelului.

Impiedicandu-se in mod constant timp de inca zece minute, reusise intr-un final sa ajunga in Aripa Spitalului.
" In sfarsit am ajuns! Era si cazul! Uitasem cat de mare este castelul si cat de lensa sunt eu. " spuse eleva stergandu-si transpiratia cu maneca robei.
Fiind sigura ca la acea ora nu avea cine sa cutreiere acea zona a castelului, Ada intra sigura pe ea izbind usa de perete cu un zgomot puternic. In cazul in care era sa o vada cineva, putea pur si simplu sa spuna ca i s-a facut rau de la placina cu bostan pe care au servit-o la pranz.

"Hei! Cine este acolo?" auzi o voce tremuranda de baiat. Speriata, fata dori sa se intoarca dar deja fusese prinsa asupra faptului.
"Aaa...Mi s-a facut rau de la placinta cu bostan de la pranz?" spuse eleva incercand sa para cat mai convingatoare dar afisand un zambet care nu facea altceva decat sa o tradeze. Nu putea risca ca cineva sa afle ca ea vrea sa faca o fapta nu tocmai legala, dar nu se putea abtine. Nu era o fire ce putea minti cu nonsalanta. Nici macar nu raspunsese corect la intrebare.

Ochii ei, obisnuindu-se incet cu lumina puternica din camera, reusira sa distinga inca o silueta. De data aceasta, parea o silueta feminina putin mai inalta si mai supla. Avansand cativa pasi, observa ca o cunoaste si zambi sincer, fericita ca astfel poate iesi din acea situatie penibila.
"Isabella...n-ai somn?"
Baiatul se uita ciudat. Nu i se parea normal ca o eleva sa i se adreseze asa unei profesoare. Uimirea lui fu accentuata in momentul in care Ada o impunse pe Isabella cu cotul zicandu-i cu o expresie sugestiva a fetei "Iar nu iti poti tine mainele pe unde trebuie?"