Shine bright like a diamond

[Ivy Thibault]

• Klaus o lăsă să se aşeze pe propriile picioare, lucru ce îi dădu stabilitate şi încredere. Se bucura că era din nou stăpână pe ea, gata să fugă.
  Însă planurile lor fură distruse imediat. Cum de nu l-am observat?
  Era mult prea întuneric pentru a vedea mai mult decât conturul siluetei omului masiv din faţa lor. Însă de auzit, auzea perfect. O izbitură de perete.
  - Oh, Klaus Lovel în prezenţa Ninei sau mai bine zis... Ivy?
  O altă izbitură. Nina urî cu toată inima scâncetul ce îi ieşi din piept. Pe jumătate speriat, pe jumătate furios.
  Auzea clar respiraţia din ce în ce mai grea a lui Klaus, însă Nina nu-şi putea mişca corpul. Simţi cum lacrimi de ură îi curg pe obraji şi lăsă să-i scape un
  ţipăt de furie. Făcu un pas spre siluetă.
  - Da-i. Drumul, spuse Nina, făcând pauză între cuvinte.
  După toată neputinţa ce i-o oferise corpul înainte, acum se simţea arzând de adrenalină. Putea face orice. Auzi ca prin vis râsetul siluetei întunecate.
  - Stai liniştită, Ivy. Îi voi da drumul.
  Nina nu aşteptă să vadă despre ce era vorba, că sări pe el ca o pisică cu ghearele scoase.
  Îi imobiliză mâinile într-o poziţie dureroasă la spate cu agilitatea unei feline.
  - Ţi-am spus frumos: dă-i drumul. N-ai vrut, îi mârâi Nina în ureche.