It’s where my demons hide

[Colin Hawkeye Rovson]

• Privirea lui albastra nu parasi nici macar o clipa funia ce atarna aiurea in fata lui. Ofta incet, resemnandu-se si aproba cu o miscare a capului.
  " Ma urc, iau cartea, cobor. Am inteles"
  Isi prinse mainile de franghie si inchise strans ochii. Putea sa se intample orice mai incolo, numai sa se poata catara cum trebuie si sa nu piarda timpul. Pur si simplu se ura pentru ca nu se dusese mai des la sala... Sau macar o data... Da, sigur, nu era niciodata o problema sa coboare. Sa urce, pe de alta parte...
  Se incrunta hotarat si se apuca sa se catere, simtindu-se ca o maimuta anemica, lipsita de orice gratie. Muschii bratelor tremurau, iar Hawk devenea rigid, ca o scandura. In final, dupa ceea ce paru cel mai penibil si cel mai lung minut din viata sa, Soimeanul isi trecu picioarele peste balustrada. Ofta usurat si intra fara probleme pe usa deschisa. Pana la urma, de ce ar incuia cineva usa de la balcon?
  Biblioteca era unul din cele mai frumoase lucruri pe care le vazuse baiatul vreodata. Rafturi din lemn matasos, lucios si cerat la greu, carti tinute intr-o ordine perfecta, dupa sisteme lucrate impecabil. Nu avea sa fie greu sa-si gaseasca cartea in astfel de conditii. Era nevoie sa caute doar litera autorului, iar partea asta de misiune era rezolvata. Chiar a avut corectitudinea de a lasa in locul cartii banii pe care barbatul ii platise.
  Probabil ca intreaga operatiune nu a durat mai mult de treizeci de secunde (zece deja consumate pe admiratia Soimeanului). Asa ca se inapoie bine-merci spre balcon, oprindu-se doar pentru a se uita la potaia alba ce statea langa fereastra, mica si pufoasa, cu o funda mare, rosie si ridicola prinsa intre urechi. Hawkeye clipi, strangand mai tare cartea in mana.
  " Cuminte cutu... Asa... Bun baiat..." Albiciunea marai. " Fetita... Buna fetita..."
  Isi ridica usor mana si inainta cu pasi mici. Asta pana cand javra incepu sa latre. Asta era semnalul lui. O zbughi spre usa, cu cea mai rapida grija de a nu se impiedica. Se cocota pe balustrada si isi dadu drumul pe franghie, gandindu-se intens la cum avea sa aterizeze. O lua dupa colt, spre curtea din spate, cautandu-l disperat pe Klaus.
  " Nu pune intrebari! Tulea!" striga cand il zari si se grabi sa dispara in umbre.