Shine bright like a diamond

[Ivy Thibault]

• Nu! voia să ţipe Nina. Nu avea să se sacrifice nimeni pentru nimeni! Aveau să iasă împreună din situaţia aceea fără să se folosească unul pe altul ca momeală.
  Însă mâna lui apăsă tare pe buzele fetei şi nu reuşi să scoată niciun sunet. Încercă să se împingă în pieptul lui dându-ide înţeles că nu era de acord, însă era prea târziu.
  Klaus cobora spre cei doi asasini înarmaţi şi confuzi.
  
  Desigur, Nina putea să meargă după el. Să strige spre el şi să-i spună să vină înapoi. Însă stătu doar nemişcată acolo, lipită de trunchiul copacului, cu repiraţia între-tăiată.
  Nu se mai auzea niciun zgomot. Vânătorii lor erau plecaţi. La fel şi Klaus.
  Nina nu-şi dădu seama când începuseră să-i crugă lacrimile pe obraji în jos. Nu ştia exact pentru ce erau: de frică pentru propria persoană, sau pentru Klaus.
  
  Îşi puse piciorul precaută pe creanga următoare, încet şi cu atenţie, apoi mai repede şi mai repede, până când aproape că sărea de pe o creangă pe cealaltă în graba ei de a scăpa de acolo. Lovi solul cu un bufnet ce se pierdu repede în pădurea imensă şi se uită în jur. Capătul celălalt? Care capăt celălalt?
  
  Nina o luă la repezeală prin pădure. Lacrimile încă curgeau, lăsându-i urme sărate pe obraji Ninei. Nu ştia unde mergea, însă ştia că vrea să iasă din pădurea aceea blestemată. Dădu la o parte crengi şi tufe cu picioarele sau braţele deja zgăriate. Pierduse cărarea de mult şi nu ştia nici cum să se întoarcă să o găsească. Se opri brusc, realizând un lucru ce îi smulse un scurt ţipăt ascuţit din piept, pe care şi-l înnăbuşi cu mâinile o dată ce realiză că era al ei.
  
  Se pierduse.