little things

[Evan F. Lovel]

• Evan nu reuşea să se gândească la nimic. Simţea o ciudată amorţire, subliniată de momentul infinit în care urechile nu îi funcţionau. Nu simţea nicio durere, niciun factor incomfortabil, fiind mult prea concentrat pe gândul că cineva tocmai fusese omorât. De el ?
  Nu prea ştia răspunsul. Nu îl omorâse cu mâna lui, prin voinţă. Însă se simţea vinovat. Simţea sângele bătrânului pe mâinile sale. Nu ştia ce să facă. Poate că omul avusese familie. O familie care nu va putea să aibă parte de o înmormântare cum se cuvine.
  Îşi imagină, în creierul său stopat, un om, apăsând butonul unei bombe. Ce se întâmpla dacă încetinea imaginea ? Putea să observe cum bomba explodează şi cum puterea lui spulberă corpul uman. Era atât de firav, şi de uşor de străpuns ! Îl rupe în bucăţele, până când acelea sunt prea mici pentru a putea fi observate. Ce mai rămâne din tine ? Particule. Mici particule de carne şi sânge. Şi sufletul.
  Simţi răsuflarea grea a unei persoane din stânga lui. Nina
  Îşi reveni brusc. Trebuiau să plece. Vor veni angajaţi ai Ministerului şi îi vor considera vinovaţi.
  - Haide, îngăimă el, ridicând-o cu grijă pe fată.
  Când se ridică, simţi o durere sfâşietoare în braţul drept, iar auzul îi era redat în scurt timp.
  Dispăru, fără alte cuvinte, Apărând într-o cameră strâmtă, dar primitoare şi caldă.