Fever

[Fantine Tholomyes]

O ceata de amintiri ii invalui mintea si o transforma din nou intr-o fire melancolica.Nu putea sa se planga ca avuse o copilarie nefericita, ba din contra putea s-o numeasca cea mai frumoasa, mult prea asemanatoare cu cea a copiilor incuiati, cu povesti si jocuri incuiate, insa fara stelute rosii si bagheta magica.In cele din urma nu conta din ce lume esti, conta sa ai alaturi peroanele care sa te faca fericit!Ea le avuse, insa Dumnezeu i le luase prea devreme, mult prea devreme. Nu il judeca. Stia, ca cei buni pleaca mai devreme, sunt luati de Dumnezeu si dusi departe, intr-un univers paradisiac.De fiecare data cand privea stelele sau simtea vantul pe fata, sau ploaia picurand dulce isi amintea de acele persoane care o facusera fericita.Stia sigur ca ele ii trimiteau si ploile si curcubeul si fulgii si adierea de vant...Le simtea mirosul si mangaierile in fiecare dar...
Tatal sau fusese cel dintai erou al sau, prima sa dragoste.Isi amintea de jocul lor medieval, de muschetarul care salva mica printesa din ghearele balaurului fioros.Ii placea sa joace rolul micii printesite si sa fie salvata de tatal sau, ce aparea mereu de dupa fotoliul mare din fata semineului.Dar cel mai mult ii placea sa calareasca pe calutul care in noptile cu luna disparea fara a se mai intoarce cateva zile...Atunci mama devenea cea care aducea alinarea, cu povesti dulci si printi frumosi...Si sora, cea de care ascundea toate bomboanele si astepta sa vina tata si sa le imparta frumos in doua, lui neputand sa-i refuze.Acum iar fi dat toate bomboanele din lume, toate baghetele de zahar si toate broscutele de ciocolata, doar sa-i fie alaturi...
Vru sa strabata bariera aceea de tacere ce se asezase intre ea si "baiatul fara nume"

"Fanty! Ma cheama Fantine! Tie cum iti zice?Esti Boboc, nu?"