How cold it is outside...

[Lexie Stryder]

• Lexie îşi trase scaunul din faţa lui, apoi se aşeză, punându-şi cafeaua pe masa de lemn. Îşi lăsă geanta jos şi haina pe spătarul scaunului. Gesturi mici, dar care o făceau să se simtă uşor incomfortabil. Bărbatul stătea nemişcat în faţa ei şi avea ciudata impresie că era studiată. Cu toate astea, nu îndrăzni să îşi ridice privirea decât după ce 'se instalase' la masa străinului. Nu ştia dacă avea chef de vorbă sau nu. Probabil că s-ar fi simţit incomod şi în tăcere, şi dacă purtau o conversaţie.
  Nu se simţea în largul lui în faţa străinilor pentru că era foarte greu să îţi faci o părere despre un om înainte să îl cunoşti. Însă şi tăcerea o apăsa şi o jena, presând-o să spună ceva, cât de mic şi de banal. Viperina îl privi pe bărbat atunci când se găsi purtată în conversaţie de către el.
  - Lexie, zâmbi ea, ridicând uşor din umeri. Al tău ?
  Nu ştia ce să spună, însă se hotărî să nu mai gândească. Converaţiile erau frumoase doar atunci când nu trebuia să cauţi prin toate colţurile minţii ceva se spus, ci replicile veneau de la sine.
  Era ceva în privirea străinului care o făcea să îl privească cu o oarecare răceală. Se simţea ca un obiect pus într-o expoziţie special ca el să îl vadă. Îi susţinu privirea fără prea mare greutate. Avea ochii albaştri. Acea culoare mereu ăi dăduse lui Lexie impresia unei purităţi extraordinare, însă nu reuşea să citească nimic din ochii străinului.