A thousand years

[Dawn Snow]

• Degetele ei subtiri batura un ritm lejer pe gratii, raspandind ecouri slabe de-a lungul coridorului. Un zambet ironic ii incolti pe buze, gandindu-se la tot trecutul. Se uita deasupra gratiilor, la numarul ce statea incrustat in perete, apoi in interiorul celulei goale. Observa desenele schitate in tencuiala, primitive, grotesti, pline de disperare si de furie. Si le intelegea perfect. Dupa atata amar de vreme, inca le intelegea.
  Doar un lucru se schimbase. Gandurile de acum nu mai ridicau in interiorul ei o furie oarba, nervi ce-i dadeau impresia ca poate rupe gatul unui om intr-o secunda. Nu, acum Dawn era mai calma decat o campie in zilele insorite.
  Rase delicat, inca amintindu-si. Era amuzata de cele mai tampite momente posibile la care fusese martora. Mana ei aluneca prin parul castaniu, intunecat, jucandu-se in buclele dezordonate. Ochii caprui, ciocolatii, se intoarsera spre partea stanga a coridorului, iar intregul corp se incorda. Dawn asculta cu urechile ciulite. Nu, nu se inselase. Chiar se auzisera doua voci. Porni incet in directia sunetului, scotandu-si bagheta si tinand-o pregatita.
  In fata celului 42 observa o singura domnisoara, stand de vorba cu prizonierul. Dawn isi incrucisa bratele la piept si rezema cu umarul de cel mai apropiat perete.
  " Probleme, dragilor?" intreba ea incet, zambind.