time passes away

[Ema Snow]

• " Puteti sa-mi spuneti mai... explicit?" intreba ea din nou, simtindu-se cumva prostuta. Ema prezentase intotdeauna un interes aparte pentru figurile ce contribuisera in istoria vrajitoreasca, asa ca nu se putuse abtine sa nu ceara cateva detalii despre statuia noua din bronz. Insa faptul ca nu-si primea raspunsurile o irita intr-o oarecare masura. Si o baga rau de tot in ceata.
  " Roger Fitzgerald este un om extraordinar!" raspunse barbatul bondoc de langa ea, oferindu-i aceleasi cuvinte ca mai inainte. De data asta, Ema renunta sa mai roage sa detalieze.
  Privi o clipa privirea goala a personajului si ofta, oarecum exasperata. Nu avea ce cauta acolo. Venise doar pentru ca fusese prea slaba sa se opuna oamenilor ce inaintau ca niste hipnotizati spre centrul orasului. Ea doar vroia sa plece de acolo. Incerca sa se retraga cat mai repede posibil, dand coate si regretand aproape imediat.
  Inima incepu sa-i bata cu putere in piept, desi nu intelegea motivul. Sau, mai bine spus, nu vroia sa-l recunoasca. O speria sa vada ca toti cei din jurul ei priveau cu aceeasi expresie goala spre statuie, murmurand cuvinte de slava acestui Roger de bronz. O trecu un fior pe sira spinarii si isi inchise ochii, strangand cu putere. Nu, trebuia sa ramana calma, sa nu-si piarda firea.
  Cineva aproape ca se lovi de ea, iar Ema reactiona imediat. Isi deschise larg ochii si sari inapoi.
  " Stiu, stiu, Roger Fitzgerald este un om extraordinar!" murmura ea, apoi isi ridica privirea. Un val de usurare o spala cand observa ochii vioi ai barbatului. Un stalp de normalitate. Sau asa credea momentan. Zambi politicos.
  " Da, sunt in regula. Nu e... Nu e nicio problema."
  Il privi drept in ochi, incercand sa-i transmita prin orice cale posibila ca intr-adevar totul era ok cu ea. Sau poate ca din contra. Ea era singura nebuna intr-o mare de oameni normali.