all monsters are human

[Lexie Stryder]

• Lexie ridică din sprâncene. Nu putea spune că nu se aştepta la ceva de genul ăsta. Se vedea clar că Raphael ura acea situaţie pentru că era el în inferioritate. Cu toate astea, nu îi plăcea atunci când auzea oamenii plângându-se că nu au locuinţă. Erau câteva aspecte ale trecutului ei care o făceau să se întrebe de ce acei oameni nu făceau ceva în privinţa asta în loc să se plângă.
  - Ştiu exact cum e să te speli în pădure, zâmbi ea cu jumătate de gură. Dar poate că ar trebui să îţi schimbi atitudinea cu privire la fratele tău dacă vrei să te primească în casă.
  Lexie nu putu să se gândească pentru o clipă cum ar fi să îl invite la ea. Viperina fusese atât de norocoasă în timpul în care nu avea locuinţă încât să îl cunoască pe Victor, care îi oferise casa lui cu braţele deschise. Ar fi făcut şi ea asta pentru altcineva pentru că ştia cât de mult înseamnă. Totuşi, Rapahel nu se dovedise a fi una dintre persoanele ei preferate şi avea unele dubii care o făceau să stea pe gânduri.
  Se hotărî să vadă cum se va termina acea seară. Dacă Victor ar fi acceptat, atunci nu mai avea nicio decizie de luat.
  - Aici e, spuse, oprindu-se. Casa nu se schimbase. Îi era foarte cunoscută, însă nu mai era 'acasă' pentru ea. Un zâmbet i se întipări pe buze.