And then, the cat came back

[Ema Snow]

• Soimeanca casca. Se simtea putin intepenita, iar gandul asta, amestecat cu faptul ca era iarna, o facu sa se simta batrana. Prea batrana. Si asta nu era de bine. Ea nici macar nu avea douazeci de ani. Nu putea sa fie batrana. Logica urla dupa realitate. Pe de alta parte, putea sa spuna ca avea un suflet batran, desi asta o dezgusta putin. Un suflet batran nu e cea mai buna solutie. Isi reprima un tremurat si stranse mai tare mapa la piept. Deja incepea sa abereze, iar ea facea intotdeauna asta atunci cand era obosita.
  Acum avea nevoie doar de putina relaxare. Ceva frumos si util de facut. Ceva care sa-i tina mintea ocupata si s-o scoata din amortire. Ii convenea de minune sa citeasca ceva si sa ia cateva notite. Pana la urma, din cauza asta se carase cu mapa pana la Biblioteca. Incerca sa decida subiectul despre care va citi in seara respectiva. Isi putea alege orice, mai ales tinand cont de faptul ca Biblioteca era goala la ora aceea a serii. Nu erau multi fani ai cititului pe la Hogwarts. Sau, mai bine spus, nu erau atat de multi fani inflacarati. Poate ca putea sa se documenteze putin despre balet. Fusese in ultima vacanta la un spectacol cu mama ei si o fermecase dansul gratios. Piesa era mai mult decat cunoscuta: Lacul Lebedelor. Dar chiar si asa, tot fusese frumos. Parca acum o admira si mai mult pe India de la Viperini.
  Ema ofta scurt si impinse usa Bibliotecii, bucurandu-se sa fie primita de mirosul atotprezent de cerneala, hartie veche si lemn. Era divin. Era Raiul pe pamant. Macar din punct de vedere al parfumului. Zambi spre focul vesel ce ardea in semineu, bucurandu-se de caldura si lumina lui, chiar daca inca mai exista lumina naturala in incapere.
  Soimeanca inainta printre rafturi, cautand cartile de care avea ea nevoie. Asta pana cand incepu cautarea in cel de-al doilea sector, unde se opri brusc. Cine era atat de iresponsabil incat sa lase cartile intr-o asemenea harababura pe masa? Ochii i se micsorara, plini de scepticism. Pufni si se apropie de masa, cu intentia de a inchide cartile si a le pune intr-un teanc ordonat, dar se opri din nou. Ochi mari, albastri, se uitau la ea cu o expresivitate pe care Ema nu o intelegea. Asa cum nu intelegea ce facea o pisica asa mica pe un scaun in Biblioteca. Se lasa pe vine in fata animalului.
  “ Hei, micuto… Ce-i cu tine? Te-ai ratacit?”