And then, the cat came back

[Colin Hawkeye Rovson]

• Nu avea cuvinte sa descrie ce vedea. In ciuda blanii, recunostea fiecare trasatura a fetei sale. Pometii inalti asezati chiar sub niste ochi mari si rotunzi, mult prea pisicesti, insa pastrand inca ceva uman. Poate prea albastri pentru un animal, insa cu aceeasi nuanta pe care o aveau ochii lui Hawk in mod normal. Urechile mari, cu varfuri ascutite. Barbia usor rotunjita. Isi deschise gura, uitandu-se fascinat la sirul de dinti albi, brodati de canini ascutiti, si la limba rozalie din spatele lor. Zambi din nou, triumfator si mandru peste poate. Un singur lucru il racaia pe creier. Se astepta sa fie un motan in toata firea, mare si lat. In schimb, arata mai degraba ca un pui de pisica de vreo patru-cinci luni, schelambic si lung. Insa trecu repede cu vederea acest detaliu destul de ‘ocupant’.
  Se intoarse spre Soimeanca, urmarind-o cu ochi luminosi. Isi reprima un oftat. Gata. Era timpul ca distractia sa se incheie si sa-i ofere Emei explicatiile necesare inainte ca orele de detentie sa inceapa sa curga. Inainta spre ea, inapoi spre masa si incepu sa turuie cuvintele vrajii de transformare. Iesira ca niste miorlaituri patetice, dar pline de patos. Si nu se intampla nimic. Dar absolut nimic. Hawkeye clipi derutat, incercand sa-si dea seama daca pronuntase gresit. Probabil ca asta era. Gandise cuvintele gresit si poate ca nu se concentrase asa cum trebuie. Relua firul de cuvinte, atat de logice in mintea sa, dar acompaniate de ‘miau-miauuu-auu’ in urechile sale. Nici de data asta nu se schimba ceva, iar Soimeanul isi intoarse speriat privirea spre Ema, panica si disperarea incepand sa se instaleze.