And then, the cat came back

[Colin Hawkeye Rovson]

• Trebuia sa recunoasca faptul ca il speria sa vada ochii Emei reflectand ganduri in aceleasi tonalitati cu ale lui. Insa era cumva usurat ca ea intelesese care era problema.
  “ Nu te poti transforma inapoi, nu-i asa?”
  “ Poti s-o mai spui o data” comenta el, dandu-si ochii peste cap cand mieunatul se facu iar auzit.
  Hawkeye se uita fix la marginea inalta a bancii, incercand sa calculeze distanta pana la ea. Si incerca, de asemenea, sa-si dea seama cu cata forta trebuia sa impinga in picioare ca sa sara suficient de sus. Isi linse botul cu limba rozalie, simtindu-se cat se poate de ciudat. Se arcui usor, iar in spatele lui coada schifuia aerul, parca pregatita sa-l ajute sa-si tina echilibrul. Isi imagina un salt simplu si gratios, aterizand perfect cu labele din fata si tragandu-si elegant corpul pe banca. Si gandind acestea, sari.
  Efectul real a fost exact pe dos. Hawk a apreciat gresit distanta, labele sale din fata doar mangaiara usor materialul ce acoperea lemnul inainte ca ghearele sa iasa la iveala si sa se agate cu toata puterea. Corpul ii atarna, tragandu-l in jos, iar Hawkeye se apuca ca un disperat de orice putea. Coada lui se balanganea intr-una, incercand sa gaseasca stabilitate in noua pozitie, insa ingreunand lucrurile. Ii scapa un mieunat tragic inainte de a pica. Se intreba daca toata povestea cu pisicile cad mereu in picioare era adevarata si se intreba daca se aplica si la el. In schimb, in loc sa se duca in jos, el se simti ridicat.