And then, the cat came back

[Ema Snow]

• Soimeanca il privi cu un soi de mila. Isi intinse mana si mangaie capul moale al pustiului.
  “ Haide, Hawk, capul sus! Fii barbat… Fii motan! O sa gasim noi ceva.”
  Ema scoase carticica mult prea pretuita din interiorul buzunarului. Cand lucrurile nu mergeau cu notiunile stiute, exista intotdeauna apelul la magia veche. In scurta ei viata, tanara invatase ca magia exista pretutindeni si in absolut orice. Chiar si Incuiatii aveau magie, desi nu aveau capacitatea de a o simti si a o controla. Ce-i drept, acum nici vrajitorii nu prea o mai simteau. Toti o luau ca atare. Nici ea nu-si daduse seama de prezenta propriei magii si nici nu realiza mereu ca era acolo, dar, daca statea o clipa locului si se concentra, simtea bolul de caldura ce-i pulsa in piept. O caldura linistitoare, placuta, blanda. Si stia cumva ca aceea era magia ei, energia care-i alimenta vrajile si viata. Uneori, in momentele de criza, Ema simtise magia altora. Cand era singura in Irlanda, simtise raceala scarboasa emanata de un Devorator. Era intunecata, oribila, iar ea stia ca era magia lui. Alteori simtise magia lui Darren, atunci cand era foarte aproape de el. Si i se intampla sa aiba senzatia ca o simtea si atunci cand erau departe unul de celalalt. De parca magia ei tanjea dupa a lui…
  Degetele Emei alunecara pe paginile invechite, iar privirea ramase pe cuvintele necesare. Ridicandu-si iar bagheta si punandu-si mana stanga pe capul lui Hawk, incepu sa spuna incantatia.