Cat-astrophe

[Colin Hawkeye Rovson]

• Le privi neputincios pe cele doua, arzand sa le poata da o replica pe care sa o inteleaga in cuvinte, nu in miorlaituri. Dar era fericit ca dadusera peste Lexie. Avea incredere in ea si statea cumva linistit, chiar daca incercarile nu aveau sa reuseasca.
  Se uita spre Viperina cand aceasta vorbi si isi pleca imediat capul, simtindu-se ca un copil certata pentru o prostie facuta. Nu ca ar fi fost situatia prea departe de adevar... Dar din moment ce nici Ema nu apucase sa vorbeasca cu el despre acest plan ce iesise extraordinar de prost, Soimeanca nu avea de unde sa stie cauza care produsese asa o decizie in mintea lui.
  " Asta, draga mea Lexie, ma tem ca trebuia sa astepte pana sa-ti pot raspunde"
  Isi dadu ochii peste cap cand mieunaturile rasunara pe coridor. Ofticat si simtindu-se cat se poate de inutil, se misca in bratele Emei, facandu-si loc sa sara jos. Coada se misca dupa propria ei vointa, insa baiatul recunoscu destul de repede ca era mai bine asa. Labele atinsera podeaua si simti un val brusc de mandrie pentru ca picase cum trebuie. Dadu sa inainteze pe langa picioarele celor doua si se impiedica, venind cu botul inainte. Se redresa repede, inca buimac din cauza straniei senzatii de a merge pe patru picioare egale, si se grabi sa tina pasul cu ele.