Lie to me

[James Bradley]

James vazu cum acel om care ii pusese bagheta la tampla, Smith se pare ca il chema, o lua acum pe Julieta. Observa ca fata ii facu un semn sa plece si intelese ca nu rezolva nimic daca statea acum acolo, mai ales ca vrajitorii pe care nu cu mult timp in urma ii pusese la pamant incepeau sa isi revina. 'Cel mai bine ma intorc in bucatarie, unde am ajuns prima oara", se gandi James repede. "Intrebarea e, cum ies de aici?" Observa ca nici Smith nu avea intentia sa apara pur si simplu in afara pesterii. Nu, el cu Julieta acum mergeau linistiti in afara pesterii si James isi dadu seama ca daca vrea sa iasa, trebuie sa il urmeze pe baiatul din fata lui, deoarece era singurul dintre ei probabil care stia pesteriile astea pe de rost. Norocul lui ca de mic stia sa se ascunda perfect, folosind orice obiect, in cazul de fata bolovan, pentru a se face nevazut. Cand ajunsesera din nou la pod isi dadu seama ca ar scartai prea tare daca ar merge in spatele lor, asa ca astepta ceva timp pana se facura nevazuti pentru a trece podul si pentru a fugi dupa ei. Dupa inca vreo jumatate de ora de urmarie, in sfarsit simti lumina cum ii ajunge pe chip. Cand se uita in jur observa ca gradina era pustie, probabil Julieta si Smith au intrat deja in casa. Trebuia sa gaseasca si el o metoda de-a intra neauzit si nevazut. Observa un geam de la etajul 2 larg deschis, insa daca se urca pana acolo putea fi usor vazut. "CE alte sansa am, trebuie sa risc", cu gandul asta James se apuca de catarat. Cand erra aproape de fereastra auzi o voce ridicata si una calma, care ii apartinea Julietei