The Longest Journey

[Deborah Petrova]

Nu era cea mai mare fana a ninsorii si a iernii in general, dar decat sa stea in camera si sa se plictiseasca preferase sa infrunte straturile de omat si iat-o pe Bo afara, imbracata gros caci era sensibila la frig, croindu-si drumul prin imprejurimile orbitor de albe. Se mai uita usor spre cer si inainta ganditoare. Se mai oprea, se mai uita dupa cineva cunoscut - si nu erau multi cei pe care ii stia - apoi o lua din nou din loc. Nu dura mult pana ce o voce cunoscuta o trezi din visarea permanenta in care micuta soimeanca pica de fiecare data.
- Oh, Ema, buna, o saluta ea zambind timid si veni mai aproape de tanara, oprindu-se in dreptul ei. Ce faci? o intreba amabila, inca zambind.