The Longest Journey

[Ema Snow]

• Ema isi musca buza inferioara, simtindu-se prost pentru ca intrebase. Daca ar fi stiut ca situatia nu era atat de roz, s-ar fi abtinut. Isi pleca capul, privind pierduta o molivita de zapada. Cumva, se simtea datoare sa-i arate lui Bo ca lucrurile de genu' nu reprezentau mereu un impediment. Si asta pentru ca si Ema, la randul sa, avusese probleme in neam. Povestile alea si acea parte a Soimencei erau de mult timp ingropate in adancurile mintii, insa erau mereu prezente, amintindu-i Emei constant, inconstient, unde era locul ei si pentru ce merita sa lupte.
  " Probleme, huh?" intreba incet, fara a se uita la Deborah. " Eu am avut un tradator in familie... Ce poate fi mai dragut?"
  Ultima parte veni pe un ton jos, dar cat se poate de ironic si amarat in acelasi timp. Ura faptul ca trebuia sa se arate recunoscatoare pentru toate povestile sale, deoarece, in lipsa lor, nu ar fi ajuns acolo unde era acum. Si nu ar mai fi fost aceeasi persoana. De asta era sigura. Pentru ca ea era de la natura o timida patetica, mult prea tacuta pentru propria sanatate. Acum, pe de alta parte, stia sa se ridice ca sa-si apere conceptele si orice ii era pretios. Era puternica psihic, insa inca o speria sa observe aceasta latura a ei privind-o in oglinda, din adancul ochilor.