time passes away

[Ema Snow]

• Ema il privi amuzata. Se simtea in largul ei, stiind ca are un om sanatos la minte intr-o mare de nebuni. Si trebuia sa recunoasca faptul ca starea de a fi a lui Robb o linistea, intr-o mod ciudat de a o spune. Pana la urma, la Ochi-de-Soimi gaseai si timizi mai mult decat introvertiti, si aerieni, si seriosi imbufnati, si bule de energie nelimitata. Categoria stricta a normalului cand venea vorba de sangele de Albastrel.
  Il urma numai decat in interiorul Primariei. Ridica o spranceana sceptica spre locul pustiu. In schimb, recunostea ca locul avea o oarecare eleganta pitoreasca, specifica primariilor din orasele precum acela. Cu un tavan inalt, bolte 'juridice' deasupra celor doua coridoare ce se imprastiau, covorul asejat in mijloc, pe dalele de piatra rece. Ferestrele nu erau la fel de inalte, insa existau mici cercuri de geam ce urmareau un traseu clar spre tavan. In schimb, observa doar cateva scari pricajite, insotite de o barna de lemn mai mult decat banala. Oh, si mult prea obisnuita si atotprezenta vaza cu flori din colt. Insa observa si unicul element de modernitate, in adevaratul sens al cuvantului. Cateva placute zgariate, cu niste sageti sterse, atarnand anemic pe un perete.
  Ema se ridica pe varfuri pentru a-l bate usor pe umar pe Robb. Ii indica cu un deget spre placute.
  " Sincer, cred ca e pe aici. Si uita-te la covor. E asezat spre coridorul ala, iar acum, sa fim seriosi, ai parte de covor numai cand te duci spre primar"
  Porni cu pasi largi in directia indicata, oprindu-se cativa metri mai tarziu in fata unei usi de lemn inchis la culoare. O placuta de un auriu fals, coclit, statea regeste pe usa.
  
  
  Fitzgerald Roger
  
  " Ta-daa" murmura Ema, strambandu-se spre placuta.