The words that became reality

[Ema Snow]

• Ema aproba cu o miscare a capului si se dadu intr-o parte, privind putin ca prin transa miscarile rapide ale lui James. Cand Capitanul disparu din raza ei vizuala, Soimeanca se uita ganditoare spre Oglinda. I se parea ca ceva nu e la locul sau. Isi duse mana la gat si desfacu cat mai repede lantisorul purtat mereu. Se grabi sa-l agate de coltul Oglinzii lui Erised, avand grija sa nu se uite pe suprafata sticle.
  " Aici sunt" raspunse simplu la intrebarea Soimeanului, cu o voce putin cam distanta, lipsita de inflexiuni.
  Trecu pe langa el si deschise usa, tinand-o astfel pentru James. Ema se intreba in treacat daca o sa se lase cu o durere de spate pentru tanarul Soimean.
  
  Coridoarele erau reci si pustii ca intotdeauna la asemenea ora. Numai pasii lor rasunau cu o oarecare galagie furtunoasa, dar cumva calma in esenta. Ema inca isi tinea bagheta pregatita, mai mult din reflex decat din pura logica. Dar se multumi intr-un fel si o ridica pentru a lumina holul.
  " Esti bine, James?" intreba ea moale.