god knows i'm not dying but i breathe now

[Isolde du Maurier]

• Aproape ca se aseza jos pe nisipul rece, cand auzi in spatele ei latratul unui caine. Nu putea spune ca acele animale erau preferatele ei, pentru ca erau mult prea voioase si pline de viata, preferand pisicile, care era atat de lenese si gratioase (ca si ea, daca dorea sa fie sincera), insa uneori compania acestora ii placea, pentru prelua optimismul lor si astfel se simtea mai bine.
  "Heei", striga ea la caine, umilita ca nu stia cum anume sa fac acest lucru.
  Se intoarse, ochii sai de un verde de jad cazandu-i animalul zglobiu, desi era atat de praf, incat nici macar nu stia ce rasa e. Pentru o clipa dori sa-l cheme la ea, insa ii observa stapanul la cativa metri distanta si se opri. Nu vroia sa deranjeze, asa cum probabil ca cerea in tacere barbatul, desi i se parea cunoscut.