god knows i'm not dying but i breathe now

[Isolde du Maurier]

• Catelul -probabil un labrador, dupa cate isi aducea India aminte-, era probabil cea mai zvapaiata fiinta pe care o intalnise vreodata tanara. In toata viata ei nu intalnise o alta creatura care sa sara atat de nebuneste pe langa ea si sa fie atat de multumita incat sa fie interesata de ea, iar asta o incalzea pe India. De obicei, oamenii o gaseau interesanta la inceput, insa isi dadeau repede seama ca era mai ignoranta decat credeau si isi pierdeau tot interesul si toata fascinatia pe care o exercitasera asupra ei pana atunci.
  "Nu sunt genul de profesor care sa scada puncte in afara scolii, asa ca poti sta linistit. Si de altfel, nu-mi place sa ma port cu cei care imi sunt elevi ca o profesoara si dupa ce clopotelul suna. Ba chiar am o prietena foarte buna, cu doi ani mai mica, care imi este eleva, si este si colega ta de casa"
  Nu intelegea de ce anume tinuse atat de mult sa mentioneze si acel aspect, insa nu isi batu capul cu acest lucru.
  "Oh, deci vrei sa fii cineva important?"intreba ea cu un suras trist pe buze, auzindu-i afirmatia.
  Exact asta isi dorise si ea cu ceva timp in urma, insa isi schimbase de mult aceasta idee cand isi daduse seama ca puterea nu era facuta pentur a sta in mainile ei fragile.
  Ii auzi intrebarea si ofta incurcata.
  "E un loc bun unde sa vii si sa petreci putin timp singur, doar cu natura. Iar apa a fost mereu elementul meu. Am sa mor in apa"
  Ultima afirmatie o rosti cu mandrie, desi nici aceasta nu isi avea rostul. Kurt ii vazuse viitorul, si desi el nu stia ca ea stia acest lucru, orele de Occlumantie pe care i le daduse o ajutasera sa ii "fure" aceste lucruri.