The words that became reality

[James Bradley]

James nu prea stia unde se afla, insa reusi sa ii distinga vocea Emmei si se bucura putin cand isi dadu seama ca il urma, chiar daca se tot gandea ca e o idee proasta, deoarece daca si soimeanca era prinsa, atunci chiar nu mai prea aveau vreo speranta sa se scape de Capitan. James nu s-ar fi gandit vreodata ca un Non iar pune atat de multe probleme, insa asta era unul dintre putinele momente cand era nervos pe propria aroganta. Nu ii placeau oamenii aroganti, insa pe a lui o iubea, ceea tot timpul isi zicea singur ca e haios. Reusi putin sa deschida ochii, ca sa vada ca Sean se apropia de Emma incet, fara nici o teama de bagheta pe care aceasta o indrepta catre el.
Sean trecu de el si era tot mai aproape de Emma, asa ca cu un efort supraomenesc, cel putin in opinia lui, deoarece nasul il durea ingrozitor si la fel si spatele de la cazatura, JAmes reusi sa se ridice in picioare. Se furisa incet in spatele Capitanului, gandindu-se sa ii dea un pumn in cap, insa s-ar putea ca forta lui sa nu fie indeajuns de mare, de aceea il trosni pe Sean in cap cu o mare bucata de piatra si privi fara vreo emotie cum barbatul se prabuseste la pamant. Nu se uita primul lucru la fata Emmei care probabil era socata ci se apleca sa ii ia cutitul Capitanului.
"Ei, de data asta ce facem cu el,?" intreba James