red

[Lexie Stryder]

red

anyone, cât mai mulţi, vă rog

• Lexie îşi privi camera cu un oarecare ochi critic. Tocmai terminase de redecorat. Era conştientă că ar fi trebuit să facă asta înainte de Crăciun, însă îi fusese prea lene, deci acum terminase şi ea. Camera ei din pivniţă era destul de mică, însă era suficient loc pentru toate lucrurile ei. Micul şifonier stătea cuminte într-un colţ, acceptând faptul că acum pe el se odihneau acum o mulţime de sticluţe în forme ciudate şi cutiuţe cu alifii şi substanţe ciudate.
  Micuţa ei bibliotecă gemea de greutatea cărţilor, mult prea multe pentru atât de puţine rafturi, iar lumânări roşii şi parfumate erau suspendate în aer deasupra patului făcut neglijent.
  Viperina era destul de mulţumită de munca ei, chiar dacă posterele vechi cu jucători de vâjhaţ şi Surorile Stranii încă mai erau lipite de peretele opus uşii. Îi plăceau lucrurile alea. Erau vechi şi nu o lăsa inima să le dea jos.
  Lexie oftă oarecum plictisită şi ieşi în Camera de Zi, privind cercetător în jur. Avea chef de distracţie. Voia petrecere. Şi muzică. Şi dans.
  Ieşi din Pivniţă cu acele gânduri. Era destul de hotărâtă să îşi cheme ceva prieteni şi să stea, să vorbească şi să asculte muzică undeva, unde nimeni şi nimic nu îi putea găsi. Îşi luă din geanta ponosită pana şi câteva bucăţi de pergament şi se opri lângă unul dintre pervazele geamurilor. Sprijind de acesta pergamentul, Lexie scrise cuvintele Camera Necesităţii, în zece minute. Lex.
  Sinceră să fie, i-ar fi plăcut să vină şi altcineva. Voia să vină cât mai mulţi elevi, chiar dacă îi erau necunoscuţi. Însă îi era frică să rămână singură cu gândurile ei încă o noapte.
  Înaintă pe cordior şi urcă scările de marmură, ajungând la etajul cu pricina. Păşi prin faţa peretelui aparent gol, gândindu-se doar la micuţa adunare pe care voia să o invoce.
  Uşa se materializă în faţa ei şi viperina o deschise încet şi intră, fără să se uite înapoi.