red

[Effy K. Dietrich]

• Effy îşi roti privirea prin camera sa micuţă şi dezordonată şi oftă, trântindu-se pe patul ale cărui aşternuturi zăceau mai mult pe jos. Niciodată nu se pricepuse la organizat lucruri, lucrurile îi ieşeau mereu pe dos, indiferent de cât de mult se străduia. Aşa era şi cu curăţenia în cameră în acea seară. Începuse cu penele de scris nefolosite care trebuiau puse în sertare, dar sertarele erau pline cu scrisori, sticluţe vechi de parfumuri şi poţiuni, ce erau nefolositoare, dar nu voia să le arunce în ruptul capului. Se chinuise jumătate de oră să se gândească la un loc pentru aceastea, numai ca să descopere că locul ales era deja tihsit cu manuale şi pergamente din anii trecuţi. În cele din urmă renunţase, ajungând la concluzia că se descurcă mai uşor aşa , în dezordine.
  
  Îşi verifică ceasul argintiu de pe încheietură, pe care nu-l dădea mai niciodată jos, şi văzu cât de devreme este. Clar nu avea de gând să-şi petreacă timpul singură în camera aceea mică şi întunecoasă, visând cu ochii deschişi, deşi nici măcar vise nu-şi mai putea permite în ultimul timp. Se ridică leneşă de pe pat , aruncă o scurtă privire în oglindă, la blugii şi cămaşa bej uşor şifonate , şi ieşi din încăpere, apoi Turn cu rapiditate, cu direcţia clar stabilită. Locul unde găsea mereu linişte, sau zgomot -depinzând de situaţie- Camera Necesităţii.
  Paşii îi erau repezi , trecând ca o rachetă pe holurile aproape pustii, şi aproape că rată bucata de hârtie agaţă lângă o fereastră. Zâmbi încântată atunci când o citi; era exact ceea ce avea nevoie în acel momen. Îşi reluă drumul şi , în mai puţin de treizeci de secunde, deja privea cum uşa din lemn masiv, cu diferite modele sculptate, se matelrializează în faţa ei. Cercetaşa numără în gând până la trei, se uită în jur, apoi apăsă clanţa şi pătrunse în cameră.
  "Hey!" Ridică mâna în semn de salut spre singura persoană din cameră, pe care o recunoscu ca fiind Lexie.