Dirty Hands

[Colin Hawkeye Rovson]

• Era ca o foame constanta ce tragea orice farama de umanitate si de caldura. Mintea lui ratacita realiza ca era cat se poate de daunatoare, dar cumva, tanjea dupa acea prezenta. Tanjea dupa caldura pe care i-o oferea. Si stia, instinctiv, ca exista o legatura cu acea prezenta pe care el o impartea, dar nu-si mai aducea aminte.
  Era doar o creatura, imbibata in apa rece si neagra. Era un ratacitor greu, mult prea incet chiar si pentru propria-i lume. Dar tocmai asta era problema! El nu mai stia care era lumea sa. Sau din ce era formata. Cum arata, cum mirosea, cum se simtea la atingere. Se gandi ca isi prinde genunchii ciudati cu bratele, insa totul era doar o iluzie in mintea sa. Nu mai conta si nici nu credea ca avea sa conteze vreodata. O sa ia totul ca atare. Asa ca isi continua trairile, prinzandu-si genunchii cu bratele si ghemuindu-se in fundul pesterii. Oare asta era lumea lui? Asta era realul? Era realul cel real cu adevarat sau doar realul lui?
  Prezenta reaparu cu o noua intensitate. Mai puternica. Mai violenta. Nu mai vroia. Se baga si mai mult in stanca ce-i acoperea spatele gol, ignorand durerea resimtita. Tristete, amagire, ura, furie... Toate veneau in valuri mari spre el, iar el isi dorea doar sa scape. Sa plece undeva unde era in siguranta. Dar era in siguranta aici. Nu... Oricine mai era acolo cu el, acela trebuia sa plece. Asta era locul lui, nu al altora. Nu trebuia sa-si paraseasca locul.
  Confuz, debusolat, pierdut. Incerca sa priveasca, dar ochii lui nu vazura nimic. Si incerca sa-si imagineze un foc langa, care sa alunge intunericul si frigul. Nici asta nu se intampla.
  " Te rog... Nu-mi face rau"
  Cuvintele razbatura pustiul, insa ceva era schimbat. Aceea nu era vocea unui baiat vesel, optimist si plin de viata. Era vocea unui pierdut, unui om lipsit de orice speranta. Era vocea unui baietel speriat.