where my demons hide

[Charles Duncan]

Incepu sa rada, jucandu-se cu varful ghetelor cu niste pietricele de pe jos. Trist..NU era trist deloc. Nu ca parintii lui ar fi fost cine stie ce povara, dar uneori si impla lor prezenta simtea ca il plafoneaza intr-un fel sau altul. Pur si simplu avea nevoie de spatiu, sa nu mai simta rigorile familiei pentru ca oricum nu era un familist. Nu visa sa aiba o familie mare, nu visa sa aiba nu stiu cati copii, de fapt gandul asta era extrem de departe de el, ura copiii.
"Te asigur ca pentru mine nu e nimic trist in a fi liber. Cat despre ei, treaba lor, cine stie ce fac acolo singuri, sigur le e mai bine asa."
Se oprise din ras, insa pe chipul lui aparu un zambet pervers cat timp rostise ultimele cuvinte. Insa dandu-si seama ca vorbea cu un profesor, isi drese rapid glasul, lunad o pozitie dreapta si stergandu-si ranjetul de pe fata.
"Mda...in fine. Oricum vad ca si tu zici aceleasi lucru ca si mine chiar daca dia alte sfaturi. Vezi?Nu e nimic rau in a-ti iubi persoana. E cel mai bine, asa iti faci tie bine si esti in siguranta. Degeaba te intereseaza de altii,n-o sa fie cineva tot timpul langa tine pe care sa il interesezi..Pur si simplu conteaza intotdeauna persoana ta si apoi restul."
Ridica voios din umeri insa cuun aer de indiferenta si privi in departare.
"Ce zici sa facem o plimbare, doar n-om sta aici in loc ca si babele."
O luasera deci la pas, pe straduta, icnercand sa-si aminteasca pe unde era deschisa ceva carciuma ca sa se aseze undeva. Era frigut totusi...
"Stii ce nu inteleg eu? De ce marea majoritate a Viperinilor is batuti de soarta? Adica, practic noi ar trebui sa fim cei mai plini de viata,bla bla..dar vad ca e fix invers. Si tu esti si Sefa de Casa.."
Insa nu mai continua, sperand ca intelege de la sina faptul ca, fiind o viperina veritabila, se astepta la rautate din partea si chestii de genul.