curiosity killed the cat

[Ivy Thibault]

• Nina se ridică de pe scaun şi îi luă mâna, ridicându-l şi pe el în picioare. Era aşa de înalt! Constituţia ei scundă care o ajutase atât de mult când spiona o dezavantaja complet în acest moment.
  Îi zâmbi liniştitor, apropiindu-se mai mult de el, sprijinindu-şi obrazul de pieptul său şi încă ţinându-i mâinile în palmele ei mici. Se simţea în miniatură, ca un copil neajutorat aşa, auzindu-i bătăile inimii prin materialul subţire al tricoului său.
  
  "Dacă te face fericit," spuse Nina încet. "Orice."
  Încercă să îşi amintească momentul în care fusese atât de devotată unei fiinţe, atât de dornică să se sacrifice pentru un singur zâmbet sincer. Era aşa de de mult! Aşa de ceţos şi întunecat, ca şi cum ar fii aparţinut unei alte ere! Ca şi cum viaţa ei ar fii început din momentul în care cele două mici cuvinte ieşiseră şoptite din pieptul bărbatului pe care acum îl iubea.
  
  Cine fusese? Kurt? Nu, el cu siguranţă nu. Dacă ar fii fost pentru Kurt nu ar fii ratat războiul. Ar fii fost acolo, în mijloc, zâmbindu-i arogant sub săbii şi fulgere. Dar pentru cine altcineva?
  Pentru copii. Pentru acei mici plozi fără creier ce trăiseră în interiorul ei, devorându-i toată mâncarea şi energia din interior. Îi iubise atât de mult, şi totuşi până şi acel sentiment pe care alese să-l păstreze bine îngropat în inima ei pălea în comparaţie cu bătăile interminabile pe care le stârnea albastru ochilor lui.
  
  Era aşa de conştientă de tot, de mâinile lui în ale ei, de inima ce îi bătea paşnic sub urechea lui, de corpul lui puternic ce ardea parcă, trimiţând valuri de energie şi căldură spre ea. Simţea că, cu orice pas pe care l-ar fii făcut mai departe de el, ar fii tot mai rece, tot mai frig, până când ar fii îngheţat.