You're like moon!

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îşi luă împărţi părul în trei şuviţe lungi, negre şi groase şi începu să-l împletească în coada de peşte pe care mama ei o învăţase să o facă de mică. Simţi cum încep să o doară braţele din cauza timpului îndelungat pe care îl petrecuseră sucite spre spate pentru a reuşi să definitiveze freza, însă continuă, zâmbind spre geamul unde ninsoarea continua să albească orice zare. După ce împletitura fu gata, Melanie îşi trase în picioare perechea de ghete negre, până sub genunchi şi îşi legă şireturile până sus. Se uită în oglindă fără să se vadă, mult prea fermecată de peisajul de afară şi îşi luă pelerina lungă şi îmblănită în interior pe ea.
  
  Ieşi din Pivniţa Viperinilor fără să se uite prea mult în jur şi îşi continuă drumul spre ieşirea din castel. Melanie se întrebă cum ar fii un om căruia nu-i plăcea zăpada. Cum să nu te simţia atrasă de ea? Zăpada era ceva fascinant în mintea lui Mel, pentru că era apă îngheţată, dar în acelaşi timp, moale şi pufoasă. Îşi aminti cum prindea fulgi în palme cu mama ei şi zâmbi.
  
  Simţi frigul când ieşi pe uşa din faţă şi se gândi că singurul dezavantaj al iernii era că trebuia să poarte pantaloni. Nu avea prea mulţi în garderobă, fiind adepta îmbăcămintei vrăjitorilor, robe şi rochii lungi, pe care adora să şi le facă ea. Oricum, sub pelerina ei de iarnă abia dacă i se vedeau vârful ghetelor când mergea, deci pantalonii nu aveau niciun rol în estetică.
  
  Ajunsă afară, îşi începu plimbarea pe care o plănuise, însă, după ceva timp, văzu câteva fete în faţă. Habar nu avea cine erau pentru că era imposibil să-ţi dai seama de la o asemenea distanţă. Se gândi dacă să le evite sau nu, şi rămase la concluzia că avea să le ocolească larg. Asta, înainte să-i vadă nasul roşu şi părul plin de zăpadă al Ninei. Pe ea o cunoştea, nu era niciun pericol.
  
  Zâmbi puţin rece şi îngâmfat, însă se îndreptă spre ele curajoasă.