The words that became reality

[James Bradley]

James nu putea sa nu se distreze putin cand vazu cat de fericita era Ema, cand vazu runele descifrate pe suprafata oglinzii. Da, acolo erau raspunsurile la intrebariile lor cel mai probabil, insa erau raspunsuri pe care probabil colega lui le intelegea si stia sa le puna in aplicare mai bine decat el.

James isi indrepta privirea din nou catre Sean si observa ca barbatul nu se misca un centimetru. Dupa ce ai fost de atatea ori prins, e normal sa fi resemnat, se gandi James, insa avea o presimtire stranie ca Capitanul astepta ceva, dar din nefericire nu stia ce. Iar fi zis lui Ema, poate ea gasea vreun raspuns, insa cand o vazu pe fata cufundata in ganduri, cu ochii atintiti pe oglina, isi dadu seama ca daca o intrerupea acum, se putea pierde un sir lung de idei salvatoare. Inconstient, James se indrepta catre Sean, aplecandu-se cand ajunse in dreptul Capitanului si vorbindu-i incet
"Ce secrete mai ai?" intreba soimeanul pe un ton rece ca gheata. " Nu m-as mira sa ne zici in final ca numele tau nu e nici macar Sean Taylor", incheie James cu un zambet trist pe chip