count my sins
01 Jan 2013, 20:15
Post: #7
  • Nina îşi dădu ochii peste cap la spusele băiatului. Serios? De ce tot timpul dădea doar de băieţi plini de sarcasm?!
    Nu tot timpul, o corectă o voce din cap. În mintea Ninei apărură doar două imagini, una dintre ele oprindu-i inima în loc, făcând-o să se repornească cu o viteză supra-naturală. Guillaume. Numele suna aşa de frumos în minte încât Nina aproape că îl spuse cu voce tare.

    Celălalt era unul dintre cei mai buni amici pe care avusese norocul să îi întâlnească în toată viaţa ei. Colin. Aproape că zâmbi când îi veni în minte băiatul înalt şi slab, atât de glumeţ şi plin de viaţă că aproape că te făcea să-ţi doreşti să fii ca el.

    Nina îşi reîndreptă atenţia spre străinul peste care tocmai dăduse, din cauza micului cuvânt pe care îl spusese. Will. Ca şi cum o ajuta pe ea în vreun fel numele lui mic. I-ar fii plăcut să ştie din ce familie făcea parte, însă i se părea că ar suna stupid să-l întrebe.

    "Dacă ţie ţi se pare că arăt suficient de în vârstă ca să-ţi fiu mamă, atunci probabil ar trebui să mă duc acasă să văd ce naiba s-a întâmplat cu faţa mea," răspunse Nina, ridicându-şi o sprânceană în semn de război.

    Avea să se certe puţin cu Will ăsta. Părea puţin cam prea orgolios, avea nevoie de câteva replici date înapoi. Cu siguranţă ea nu avea să-i spună numele până nu ghicea câte ceva din intenţiile sau caracterul său.

i'll stop at nothing to achieve freedom
[Image: sig_zpsq7yanydg.png]
“Life doesn't stop for anybody.”
 
Find all posts by this user
Quote this message in a reply


Messages In This Thread
count my sins - by Ivy Thibault - 30 Dec 2012, 19:35
RE: count my sins - by Will O'Shea - 30 Dec 2012, 20:13
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 30 Dec 2012, 20:34
RE: count my sins - by Will O'Shea - 30 Dec 2012, 22:38
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 30 Dec 2012, 23:02
RE: count my sins - by Will O'Shea - 30 Dec 2012, 23:24
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 01 Jan 2013, 20:15
RE: count my sins - by Will O'Shea - 02 Jan 2013, 12:17
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 04 Jan 2013, 20:54
RE: count my sins - by Will O'Shea - 04 Jan 2013, 23:07
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 05 Jan 2013, 11:43
RE: count my sins - by Will O'Shea - 06 Jan 2013, 11:56
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 10 Jan 2013, 21:58
RE: count my sins - by Will O'Shea - 11 Jan 2013, 23:30
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 12 Jan 2013, 20:06
RE: count my sins - by Will O'Shea - 13 Jan 2013, 11:14
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 13 Jan 2013, 11:29
RE: count my sins - by Will O'Shea - 13 Jan 2013, 11:45
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 13 Jan 2013, 23:42
RE: count my sins - by Will O'Shea - 16 Jan 2013, 19:36
RE: count my sins - by Ivy Thibault - 21 Jan 2013, 09:53