Ready for expedition

[Artimei N. Denver]

Respira greoi, se intoxicase in cela mai placut mod cu bioxid de carbon. Il intoxicase ea de mult timp cu dragostea ei nebuna. O iubea si era gata sa-i ierte orice greseala, chiar si indiferenta pe care o avusese la primele lui scrisori in care-i spunea tot ce simte, atunci cind se rupea totul in el cind vedea ca altii primesc raspunsuri, dar el nu. Era barbat si puternic in exterior, dar in interior era atit de slab, ea era slabiciunea lui, pentru ea ar fi facut orice. Realizase asta atunci cind statuse departe de ea, fara a sti nimic.

Mai slabi strinsoarea, dar era fericit ca ea respunse la sarutul lui mult prea nebun. Cit timp mai avem? Eu am liber pina la 21:00, atunci trebuie sa fiu deja in cazarma. Tu cit timp mai dai la relatia asta nebuna? Se uita la ea si realiza ca este totul, tot pentru ce lupta si se zbatea era ea. Vroia sa-si faca o cariera stralucita pentru ca ei sa nu-i lipseasca nimic, daca va alege sa-l astepte. Asta ar fi fost cel mai mare cadou din partea ei, sa-l astepte sa vina sa o ia in brate si sa o mingie asa cum doar el putea si cum o facea atit de rar, iar acum era practic imposibil. Si mie mi-a fost dor de tine. Uneori imi venea sa fug la tine in brate, dar stiam ca tu nu ma mai astepti si credeam ca m-ai uitat, ca m-ai inlocuit cu altcineva, pentruca eu nu te merit. Tu esti demna de dragoste fierbinte nu de distanta mare si rece dintre noi.