I'm still alive~

[Daniel Ryan Thompson]

Își coboară încet privirea de un albastru hipnotic, în jos, către papucii săi și își amintește, că totuși ar trebui să se apuce de citit din acea carte, pentru ora de Poțiuni - însă brusc uită ce ar fi trebuit să pregătească.
- Uitucule! mârâie printre dinți Daniel și își trece ambele mâini prin păr, oftând lung și își mușcă slab buza inferioară. Degeaba s-ar fi enervat acum, își aducea cu siguranță aminte pe parcurs - dar era prea distrat în ultima vreme, lucru pe care îl enerva la culme. Se încruntă slab, lăsându-și ușor chipul pe spate pentru a se liniști; se liniștea rapid, atunci când dorea să o facă într-adevăr. Își subțiază buzele și se hotărăște să iasă afară, în curtea școlii, căci simțea nevoia nebună de aer.
Numai ce se întoarce ușor pe călcâie, aude o voce extrem de cunoscută și o recunoaște imediat. Un zâmbet finuț și cald se pictează pe chipul său palid, întorcându-se cu fața către roșcată și își lasă lent, chipul într-o parte.
- Situația ne-a făcut să pierdem legătura, dar acum ne-am întâlnit. Sper să fie bine! o atinge jucăuș cu degetul arătător pe vârful nasului și surâde blând și dulce, specific lui atunci când se simțea confortabil alături de o persoană.
- Și mie mi-ai lipsit! o strânge cu grijă în brațele sale, de frică să nu-i strivească gingășia.