Ready for expedition

[Artimei N. Denver]

Usor si rece, zapada-n parul ei tot trece, si nu poate rupe privirea de la micuta sa iubita. Simte o fericire prea curata si usurinta de mult uitata. Era ceva special in acele fraze, spuse dupa despartirea dureroasa si parca in lume nu mai exista nimic ce sa-i desparta, dar crezuse-n fericire prea degraba. Cum o tinea in brate si-o stringea, altcineva razbunarea tot gatea. El era corect si in armata este loc de prietenie, dar si multa dusmanie. Se intimplau prea multe si poate ca nu toate mergeau cum trebuiau, pe el turnator altii il credeau. Ii era indiferent de toti si toate, caci isi face datoria nepatata. In ochii ei la fel de luminosi, se oglindea chipul sau frumos si buzele ei tot sopteau cuvinte dulci ce-l imbatau. Si totusi razbunarea este dulce si nimeni n-o va amina, caci pasi auzise linga ea. Desigur razbunarea era dulce cind ce-i apropiati mor in ochii tai, dar nu e ziua cea mai buna. O apuca si sa intoarse la 180 de grade si glontele in umar il ranise. Desigur dragul lui prieten se speriase si fugise cit mai departe.

Era durere apasatoare, si singele curge incetisor, dar tot o mai tinea in brate, acel iubit si scump odor. Cazuse in genunchi si rana e adinca caci nu doar umarul e vatamat, dar stia ca totul o sa fie bine, ea ininte de asta l-a sarutat. Te iubesc, si mereu te voi iubi. I se parea ca no sa-i mai spuna nici o data acea fraza mult prea adevarata.