I'm still alive~

[Daniel Ryan Thompson]

Putea recunoaște în clipa de față că Irine era unul dintre punctele sale slabe și, cu siguranță, ar fi făcut absolut orice ca să o știe bine. Ar fi putea regreta o viață întreagă dacă ar supăra-o, chiar și dintr-o prostie; dar nu-și permitea acest lucru. Nu ar fi fost atât de ipocrit încât să vadă lacrimile curgând pe chipul ei, ochii aceia nu meritau lacrimile și suferință - mai ales din partea lui. Clar nu ar fi dezamăgit-o cu absolut nimic.
Îi strânge delicat mâna într-a lui, zâmbind finuț în colțul gurii și o urmează precum un copilaș de câțiva anișori; nu comenta, nu schița nici un gest, ci o admira în liniștea sa. Când tocmai cei doi au ajuns în dreptul lacului, Ryan îi urmărește fiecare gest, iar când Irine se așează pe iarbă, tânărul șaten se caută prin buzunarele robei.
- E frumos aici. Dar știi ce este și mai frumos? întreabă Daniel pe un ton calm și blând, scoțând mâna din buzunar și atunci își duse ambele palme către gâtul ei. Faptul că ești aici, cu mine! îi șoptește dulce la ureche, punându-i în jurul gâtului ei firav un lănțișor cu inițialele celor doi. El, avea din parte roșcatei acea panglică ce o purta mai tot timpul și faptul că el nu-i oferise ceva la timp, căreia să-i aducă aminte de el îl frământase tot timpul. Acum avea șansa aceasta și dorea să profite din plin. Îi zâmbește blând și atunci îi atinge delicat buzele cu ale sale, transformând totul într-un sărut gingaș.