Solution

[Ema Snow]

• Un minut... Doua... Trei... Zece... O ora... Ema nu mai stia de cat timp statea acolo, pe pervazul inghetat, privind spre cerul intunecat. Figura alba a lui Artemait se topise demult in intunericul noptii, contopindu-se cu norii ce se scuturau de zapada. Ofta delicat, privind cum respiratia inghetata se ridica in aerul rece.
  O durea capul. Pur si simplu. Se intamplasera prea multe, iar ea nu mai rezista. Si, in ciuda faptului ca trecuse cu bine peste toate obstacolele intalnite in ultima vreme, imaginile reveneau iar si iar in minte. In special cand era singura. Din aceasta cauza, Ema incerca sa se tina cat mai ocupata posibil. Sa nu aiba timp sa se gandeasca la ale ei. Isi facuse toate lectiile si se apucase de a face profiluri psihologice la fiecare Soimean. Chiar incepuse sa se ocupe de cativa Viperini si cativa Cercetasi. Scria scrisori in prostie, se oferise sa se ocupe de hartogariile legate de Sefia Casei pe urmatoarele doua luni. Era intr-un continuu dute-vino pe culoare, prin biblioteca, prin Marea Sala, pe scari. Cauta pretutindeni o activitate. Se dusese de nenumarate ori in Camera Necesitatii, incercand sa puna cap la cap un cantec pentru Will. Orice. Orice o ajuta sa nu aiba timp liber. Si, desi reusise in majoritatea cazurilor, avea un pret de platit. Umbre intunecate isi facusera loc sub ochii Emei, iar privirea ei devenise ceva mai distanta, mai rece... mai... neprezenta. Ceva ii dadea banuieli cum ca tot ce s-a intamplat cu un an in urma avea sa vina inapoi. Asta a fost greseala ei. Amintirile navalira, rupand barierele pe care ea le ridicase. Vazu cu ochii mintii darele de sange, claia de par negru, scanteile rosii, figura hidoasa, urechile alea ridicole...
  Isi scutura capul si se ridica de pe pervaz cu un sunet marait din gat. Avea nevoie de ceva care sa o tina ocupata si avea nevoie acum! Aproape ca alerga pe coridorul intunecat. Se opri abrupt cand se lovi de cineva. Ema se retrase ca arsa cativa pasi, uitandu-se speriata la chipul cunoscut.
  " Ozzy!"